Eugabriela's Blog

vine

eugabriela — Thu, 11 Mar 2010 23:15:09 +0000

o zi
când o uşă închisă va deschide alta…
o zi în care cerul se va contopi cu asfaltul
şi îngerii vor rătăci în golul din oameni
în acea zi nimeni nu va mai fi singur,
nimănui nu-i va mai fi frig, dar nimeni
nu va mai fi liber
în îngerul din mine
s-a ascuns un om

ea se hotărăşte

eugabriela — Tue, 26 Jan 2010 21:35:49 +0000

Cerul şi-a tras draperiile lasând o picătură de lumină să-i întredeschidă ochii furându-i finalul unui vis. EA, gândeşte ironic, ca dacă nici una din cele şapte alarme stridente ale telefonului n-au reuşit s-o trezească, e clar că nu zgomotul e soluţia de a te trezi dimineaţa.
Îşi face toaleta de dimineaţă ca şi cum s-ar spăla de ea însăşi, de toate promisiunile pe care şi le-a făcut aseară până să adoarmă şi uitându-se în oglindă îşi spune hotărât: “azi vreau să fiu frumoasă!” Îşi machiază ovalul feţei cu fineţea unui încondeietor de ouă, îmbracă puloverul mov, iese din casa în care n-a mai rămas decât mirosul parfumului ei preferat.
Pleacă grăbită spre servici, în drum spre metrou se gândeşte ce treburi o aşteaptă acolo, se gândeşte la colegii cu care îşi bea cafeaua în fiecare dimineaţă, la prima ţigare – “of trebuie să-mi cumpăr ţigări, spuneam că o să mă las, dar nu azi. Nu sunt pregătită încă, o să mă las eu într-o zi! Poate după ce trece iarna asta geroasă, poate după ce îmi schimb jobul poate în ziua în care o să fiu împăcată cu mine însămi, poate când se vor scumpi într-atât de mult să nu-mi mai pot permite…”
Îşi dă jos mănuşile, intră în magazin cere un pachet de ţigări.
Ajunge la scările metroului, se aude un metrou sosind în staţie, vede 5 oameni care fug ca nişte spermatozoizi, 3 spre un peron ceilalţi doi spre celălalt peron dar nici unul nu ştie spre ce direcţie e metroul sosit.
Scoate cartela de metrou, face un pariu în sinea ei, că acel metrou care tocmai pleacă, este cel în care trebuia ea să fie. “Nu contează, mai vine şi altul! Nu înţeleg de ce se grăbesc oamenii ăştia cei mai mulţi să ajungă la servici, ce-i aşteaptă acolo? Cine-i aşteaptă în fiecare zi spre ce aleargă ei cu atâta frenezie. Nu, cu siguranţă ei nu gândesc aşa, sunt mânaţi de gândul să nu întârzie şi de competiţia de a reuşi ceva oricât de mărunt. Da, cu miciile victorii ei işi hrănesc dimineţile. M-aş hrăni şi eu, dar nu de victorii mi-e foame, mi-e foame de oameni. Vreau mulţi oameni în jurul meu, să am de unde să aleg. Vreau să nu mă mai simt singură!”
EA nu e credincioasă, nu a mai mers la biserică să se roage de foarte mulţi ani. Bisericile sunt pentru a le vizita, pentru a le face poze şi pentru a le studia arhitectura. Cu toate astea în clipele de singurătate exclamă un “doamne ajută-mă” ceea ce face acum când metroul scoate capul din tunel şi suflă spre ea, înlăturându-i o lacrimă incompletă din colţul ochiului. Găseşte loc spre surprinderea ei, caută in geantă căştile, le pune în urechi şi ascultă o melodie pe care a descoperit-o întâmplător în telefon. Nici nu mai ştia c-o are – Metallica Bleeding me – se bucură ca şi cum ar fi găsit o comoară. Îşi aminteşte că a auzit undeva, vor concerta din nou cei de la Metallica si anul ăsta, în 2008 n-a reuşit să ajungă, “în prima pauză la servici voi căuta pe net să-mi rezerv bilet, dar cu cine să mă duc? hmmm….o sa merg singură şi ce, de câte ori n-am fost singură şi la teatru”
Priveşte feţele oamenilor din metrou şi îşi aminteşte că azi vrea să fie frumoasă şi zâmbeşte. S-a săturat de toţi oamenii ăştia care citesc cărţile cu coperţi verzi în metrou, dacă te uiţi la toţi odată ai impresia că citesc aceiaşi carte. Ar cerşi un zâmbet dar n-are cui, oamenii sunt preocupaţi cu gândurile lor, e cerşetorul tăcut din acel vagon. Ajunge la destinaţie, coboară din metrou, îşi caută în geantă mănuşile dar descoperă ca nu mai are decât una. Ştie unde a pierdut-o, nu mai contează, e atât de aproape de servici, treburile de zi cu zi de la birou încep s-o copleşească. Îşi doreşte să fie cu cineva care să-i explice de ce vântul vine din faţă şi când urcă de la metrou dar şi când coboară. Dar n-are cine.
EA stă la semafor aşteptând culoarea verde deodată îi sună telefonul. Nu era decât prima alarmă, e ora 7, o rază de soare încearcă să se cuibărească lângă ea în pat. Se dă jos, verifică mănuşile, sunt amândouă la locul lor. Atmosfera domitorului e încă încărcată de promisiunile făcute înainte să adoarmă şi se hotărăşte: “azi n-o să fiu frumoasă, azi n-o să mai cerşesc zâmbete, azi mă voi alătura nefericiţilor şi voi restitui lumii tot ce-i datorez!”

dear heart,

eugabriela — Wed, 16 Dec 2009 22:17:49 +0000

Mamă,
de ce bat clopotele aşa de mult la biserică?
“ca să nu se audă că o inimă a încetat să bată”
şi câte inimi avem mamă?
“atâtea cât să-ţi ajungă întreaga viaţă”

corpul meu era alcătuit din multe inimi
dar într-o viaţă anterioară
am fost arici
mi-am scos toţi spinii din spate
şi i-am înfipt în toate inimile din corpul meu
dar a rămas una

dear heart,
tu vrei să fi centrul universului meu
iar eu vreau să fiu totul pentru altă inimă
cineva te-a îngropat în mine
precum câinele care-şi ascunde osul
să nu uite unde eşti

dear heart,
de ce am instincte de labrador
cand văd o apă înot să salvez pe cineva?
de ce mă trezesc dimineaţa
într-o baltă de lacrimi
şi am toată ziua să mă salvez?
de ce dear heart,
când cu tine îmi împart prietenii
ca pe-o bucată de pâine
şi tu primeşti întodeauna ce-i mai bun?
de ce clopotele de la biserică
bat cu o inimă mai mare ca tine?
de ce eşti singură dragă inimă a mea?

Mamă,
dacă copiii vin pe lume cu barza
cine îi ia inapoi când cresc mari?
“îngerii găbitză,
somn uşor”

undeva departe

eugabriela — Sat, 03 Oct 2009 10:43:12 +0000

Te-ai născut într-un colţ de hartă
uitat de lume, de timp, de tine
Îmi sclipesc ochii când mai intâlnesc
pe cineva din acel loc,
şi întreb dacă te cunoaşte,
mereu mi se spune că nu
dar eu le povestesc
Cum te trezeşti dimineaţa
cu părul vâlvoi
Cum mă certai
că mă îmbrac cu haine urâte
şi că joc counter strike
Le povestesc cum zâmbeai
când vedeai bebeluşi
Că nu-ţi plac pisicile
şi despre câinele tău tâmpit
cu nume de nazist
care a fugit în lume
Ştim noi…in colo
unde plecam când ne mai luam
lumea-n cap.
Le-am tot povestit
despre traseul Dunării
şi cum înoată ea spre mare

şi nimeni din colţul ăla nu te ştia
până acum

cine ştie…

eugabriela — Fri, 11 Sep 2009 12:08:40 +0000

Oamenii cresc mari
şi o dată cu ei cresc şi visele

pe unul din visele mele
s-a construit un oraş cândva
azi e un loc de joacă
unde copiii se ţin de mânuţe
şi cântă cu voci stinse
podul de piatră s-a dărâmat

Tu mănânci,
de două ori pe zi
te hrăneşti cu kilometrii
care stau tolăniţi între noi.
Eu mă gândesc
că ce tu apropii
nici Dumnezeu n-o să despartă.

lifetime guaranteed

eugabriela — Wed, 09 Sep 2009 20:52:42 +0000

toată viaţa abia aşteptăm
să revedem alţi oameni,
să vină un autobuz,
să se deformeze roşul
de la semafor,
să vină concediul,
să sune telefonul,
să ajungem acasă,
şi să facem duş
să se termine criza,
să ne luăm salariile
să ne cumparăm lucruri
lifetime guaranteed
dar nu ştim
că am murit demult

tu ce aştepţi?
să mă schimb(i)?

ai auzit

eugabriela — Mon, 07 Sep 2009 20:44:58 +0000

că vine toamna?

O aştept cu un covor
roşu de frunze
până vom culege
primii ghiocei

nu mai privi în fântână
că doar ecourile
or să-ţi oglindească chipul
pentru că toamna asta
o să plantez
ploi
care să curgă spre cer

da, aşa e, n-ai mai auzit de mult
că toamna asta se moare de râs
iar râsul râde de moarte
că stăm şi ne plângem de milă
iar mila marină
înoată într-un ocean de lacrimi
şi plânge de noi

aproape luni

eugabriela — Fri, 28 Aug 2009 19:39:21 +0000

Nu vreau decât să-mi decojesc
ochii de pleoapele
adormite de un milion de ani
Ani care s-au hrănit cu oameni
îi culegeau din pom ca pe cireşe
şi scuipau sâmburii spunând
ăsta-i bun, ăsta-i rău,
şi aşa a fost
dintr-un sâmbure am crescut şi noi

viaţa mea e o tranşee
în care stau ghemuită
aşteptând să-mi spânzur visele
să le las să atârne ca o etichetă
pe degetul unui cadavru

azi e vineri, dar ziua de luni
nu s-a terminat,
dar se va termina vreodată?
tu eşti borna care mă anunţă
că am ajuns la destinaţie,
dar nu mi-ai spus niciodată
de ce oamenii sunt aşa de frumoşi
când dorm
şi îşi visează visele
ca şi cum ar bifa numere la 6 din 49.

noianele de tristeţe
trosnesc sub greutatea
nopţilor nedormite
iar dorurile mele
n-au rămas decât nişte amprente
în colţul pozelor prăfuite.

timpul m-a ascuns la sânul lui
eu îl ascund printre riduri
şi aştept
să văd
oi fi un om bun?

http://www.trilulilu.ro/LucasFolk/45f34f4e93e211

e fără titlu, şi?

eugabriela — Wed, 19 Aug 2009 14:03:29 +0000

Senzaţia unui gând,
ia contur de gândire
singurătatea e scepticismul iubirii
când dorurile anemice
te năpădesc şi-şi cer tributul
le absorb
mă transform într-o mare de culori
şi mă retrag de-a buşilea ca un val
iar câmpiile iau foc de atâta floarea soarelui
însă dinozaurii au murit.

ţineam urechea lipită de calea ferată
aşteptam un tren, în care toate sufletele
călătoare au o destinaţie,
eu am toate sufletele din lume
dar nici un vagon.
Acum sunt în convalescenţă
şi răvăşesc holurile de spital
cu gândul că nefericirea
nu-i decât un pretext al lucrurilor
ce trebuiau schimbate.

Dragostea noastă e un tort
savurăm în fiecare zi o felie,
ne plimbăm cu barca şi vâslim
amândoi cu aceiaşi vâslă
ne învârtim în cerc
şi râdem ca doi copii
care abia şi-au cerut prietenia
râdem cu lacrimi de bucurie
că dinozaurii au murit

voi, speranţe ce-am sperat

eugabriela — Fri, 10 Jul 2009 13:39:31 +0000

Îmi imaginez că mai am un vis
Un vis îşi imaginează că mă are
încă o sinapsă moare
la gândul că n-ai mai exista

Stau la birou, cu un munte de nisip
în faţa mea,
îl înghit
încape în golul lăsat
când ai încuiat poarta
n-o să-l folosesc nicicând
ca să-ţi arăt drumul până la mine

mai ştii norişorul ăla mic al tău
care te însoţea cândva peste tot
mă amuşină ca un câine ce-şi caută stăpânul
ia-l înapoi, nu ţi l-am cerut
ascult florin chilian
şi lumea mea se face praf
curcubee însângerate
mi-arată duios calea
departe de tine
când voi vă luptaţi în orgolii
câinii vagabonzi
îmi schiaună durerea